CFR Infrastructură: Transbordare auto între staţiile Orăştie şi Simeria, în perioada 8-14 mai

„În perioada 8 – 14 mai 2024, pe tronsonul Gurasada – Simeria se vor executa lucrări de infrastructură în staţiile Deva, Mintia şi Ilia, etape de execuţie care impun scoaterea de sub tesiune a liniei de contact pe intervalul Simeria – Deva – Ilia şi adoptarea unor măsuri speciale de circulaţie, necesare pentru a asigura continuitate în traficul feroviar de călători”, a transmis miercuri CFR Infrastructură.

Conform companiei, constructorul continuă lucrările de montare a panourilor fonoabsorbante şi a cablurilor de fibră optică în staţiile Deva, Mintia şi Ilia, iar în Revizia de Vagoane Simeria execută lucrări la linia de contact.

Transbordarea cu mijloace auto între staţiile Orăştie-Simeria, şi retur, este asigurată pentru călătorii din următoarele 4 trenuri Regio:
→ R 2038 circulă în relaţia Cluj Napoca – Orăştie, cu transbordare auto Orăştie – Simeria
→ R 2301 circulă în relaţia Teiuş – Orăştie, cu transbordare auto Orăştie – Simeria
→ R 2036 transbordare auto Orăştie – Simeria, cu circulaţie în condiţii normale de la Simeria la Cluj Napoca
→ R 2302 transbordare auto Orăştie – Simeria, cu circulaţie în condiţii normale de la Simeria la Teiuş.

Pentru circulaţia trenurilor de rang, operatorul naţional a aprobat următoarele modificări de trafic:
→ trenul IR 12831 va circula în locul trenului IR 1832 pe relaţia Timişoara Nord – Lugoj – Ilia – Simeria – Războieni – Cluj Napoca – Suceava – Iaşi, cu plecare din staţia Timişoara Nord la ora 05:03 şi sosire în staţia Iaşi la ora 22:18.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].