Ucraina copiază tactica Rusiei: trimite puşcăriaşi pe front

Ucraina extinde recrutarea militară, în tentativa de a rezolva criza de personal de pe câmpul de luptă, la mai bine de doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei.

Pentru prima dată, recrutarea îi include pe deţinuţii din închisorile şi coloniile penale ale ţării, metodă aplică de mai multă vreme de către ţara invadatoare.

Deţinuţii pot primi eliberarea condiţionată după un interviu, un examen medical şi o revizuire a pedepsei, conform unei noi legi pe care a adoptat-o Parlamentul luna trecută.

Sunt excluse unele categorii de infractori, cele care conţin fapte grave.

Olena Visoţka, ministrul adjunct al justiţiei din Ucraina, a declarat pentru Associated Press că peste 3.000 de prizonieri au fost deja eliberaţi condiţionat şi au fost predaţi unităţilor militare.

În Ucraina, tinerii liberi evită să meargă la război: unii se închid în case, iar alţii forţează graniţa cu România.

În cea mai recentă actualizare a situaţiei de pe front, Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene spune că Rusia a pierdut cel puţin 33.700 de soldaţi, trei avioane militare, 352 de tancuri, 1.758 de vehicule şi 58 de sisteme de apărare aeriană, toate într-o singură lună, iunie. Presa de la Kiev a relatat acest lucru.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].