IEŞI PE PLUS VIDEO. Cum (să) ajungem la siguranţă financiară şi cum economisim? Alexandru Chirilă, director general la Profit Point, despre fondul de urgenţă şi investiţii corecte

„Ieşi pe plus”, o nouă emisiune realizată de către Mediafax în parteneriat cu CEC Bank, l-a avut invitat pe Alexandru Chirilă, director general la Profit Point, o organizaţie care oferă cursuri de educaţie financiară.

 

Specialistul a discutat despre puterea şi alegerea de a economisi, despre trecerea de la vulnerabilitate la stabilitate financiară prin obiceiuri consecvente, oferind totodată sfaturi pentru atingerea unui grad de siguranţă când vine vorba despre a trăi într-o economie fluctuantă şi o perioadă plină de opţiuni cât mai diverse şi atractive privind cum să-ţi cheltuieşti sau să-ţi investeşti bine banii.

 

 

Care sunt cele mai mari greşeli pe care le facem atunci când începem un buget personal? 

 

În România, ca şi în alte ţări unde skill-urile de bază nu au prins loc în curricula şcolară, educaţia financiară este încă în stadiu incipient. Adulţii de astăzi trebuie să se informeze din surse corecte, etice şi complete despre cum să fie „buni” cu banii lor. 

 

Prima şi cea mai mare greşeala este că nu există o cultura de a folosi bugetul de venituri şi cheltuieli. Este una dintre cele mai des întâlnite probleme pe care încercăm să le rezolvăm” spune Alexandru Chirilă. 

 

O a doua problemă apare după ce ne „iniţiem” în administrarea bugetului şi anume faptul că nu suntem obişnuiţi să economisim, mai arată specialistul.  „În general, lipsa economisirii ne face să fim vulnerabili în situaţii neaşteptate, un şomaj, un faliment, un deces, situaţii excepţionale care necesită fonduri. Şi totodată lipsa economiilor ne face să fim într-un cerc vicios, şi anume acceptăm situaţii – ca angajat ma refer în prima fază – acceptăm situaţii în care nu suntem multumiţi de locul de muncă, de venituri, de şef, de echipă, şi din cauza acestui context, ajung să fiu nemulţumit şi să fiu într-un cerc vicios din care cu greu reuşesc să ies. Deci în prima fază, aş spune că cele mai mari probleme pe care le avem pleacă de aici, de la lipsa unui buget de venituri şi cheltuieli şi lipsa unei obişnuinţe în procesul de economisire”, explică expertul în Educaţie financiară.

 

 

Cât să economisim în funcţie de salariu? 

În prezent, statisticile arată că aproximativ 80% din populaţia globului se află în două categorii: haos financiar şi siguranţă financiară, punctează invitatul. Diferenţa o fac bugetul personal şi consecvenţa în ceea ce priveşte economisirea lunară.

 

Venituri mari, economisiri mari, venituri mici, economisiri mici. Important este să fie! Invitatul explică cum, la venituri foarte mici, rata de economisire va fi foarte mică, dar e bine să existe. Rata de economisire trebuie să fie direct proporţională cu creşterea veniturilor, mai arată Chirilă: „cu cât vom câştiga mai mult pe parcursul vieţii, cu atât ar trebui să economisim mai mult”. 

 

Directorul general la Profit Point arată totuşi, că şi persoanele cu venituri net de 2.000 sau 3.000 lei lunar pot pune ceva deoparte. Iar aici intervine obiceiul format din procesul de economisire, obicei care se formează în timp, cu ajutorul consecvenţei şi determinării. „Este clar că din moment ce tu nu ai economisit bani toată viaţa ta, îţi va fi foarte greu să faci o schimbare de azi pe mâine. Tocmai din acest motiv totul se întâmplî cu paşi mici şi începi să economiseşti 100 RON pe lună, 50 de RON pe lună. În primă fază nici nu contează atât de mult suma sau procentul ci contează foarte mult procesul în sine, dezvoltarea obiceiului”, explică specialistul.

 

 

Independenţa financiară: de la deziderat, la realitate

 

Pe scurt, independenţa financiară s-ar traduce ca un nivel de trai care ne permite să nu fim dependenţi de principala sursă de venit, cum ar fi salariul. „Asta nu înseamnă că tu nu mai eşti angajat, nu înseamna că tu nu mai eşti antreprenor. Eşti în continuare, doar că prin investiţiile făcute cu banii pe care tu i-ai economisit, poţi genera noi surse de venit”, arată Alexandru Chirilă, care, în cadrul emisiunii, prezintă şi cele două zone investiţionale care permit asta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].