Croaţia refuză să participe la misiunea UE de instruire a militarilor ucraineni

Parlamentul de la Zagreb nu a putut întruni majoritatea de două-treimi necesară pentru aprobarea participării Croaţiei la Misiunea UE de susţinere a armatei ucrainene, informează agenţia Reuters. Pentru a fi fost aprobat, proiectul trebuia să fi primit cel puţin 100 de voturi din totalul de 151, dar a primit doar 97 de voturi favorabile.

 

Preşedintele Zoran Milanovic, comandantul suprem al forţelor armate croate, se opune asistenţei militare directe oferite Ucrainei, inclusiv unui plan de instruire a 100 de militari ucraineni pe teritoriul Croaţiei. Pe fondul disputelor dintre preşedinte şi Guvern, a fost sesizat Parlamentul, care a respins proiectul. Zeci de parlamentari au lipsit de la vot. Opoziţia a argumentat că nu vrea să fie ostatică în disputele dintre preşedinte şi Guvern.

 

Uniunea Europeană a înfiinţat în octombrie Misiunea de asistenţă militară pentru Ucraina (EUMAM), care se va ocupa inclusiv de instruirea militarilor ucraineni în state europene, în principal în Polonia.

 

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a respins cererea Guvernului de la Zagreb privind participarea la Misiunea UE, argumentând că naţiunea croată nu trebuie să se implice în război. Milanovic subliniază că participarea la Misiunea UE ar încălca legea fundamentală, întrucât nu există nicio bază legală de a defini Ucraina drept aliat, dat fiind că nu face parte nici din Uniunea Europeană, nici din Alianţa Nord-Atlantică. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].