Nicolae Ciucă: România nu a fost reprezentată la întâlnirea cu von der Leyen. Premierul Ciolacu să dea explicaţii / România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE

Nicolae Ciucă: România nu a fost reprezentată la întâlnirea cu von der Leyen. Premierul Ciolacu să dea explicaţii / România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE

Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă susţine că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii.

El aminteşte că preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit cu prim-miniştrii din Polonia, Cehia, Austria şi Slovacia pentru a discuta despre alocarea celor 10 miliarde de euro pentru ţările din Europa Centrală.

„România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la această întâlnire crucială, într-un moment în care românii afectaţi au nevoie urgentă de sprijin. Premierul Ciolacu are de dat o explicaţie acestor oameni”, a scris vineri pe Facebook Nicolae Ciucă.

Acesta susţine că rezoluţia care a permis accesarea fondurilor a fost iniţiată şi susţinută de europarlamentarii PNL.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].