O fabrică din Franţa îşi trimite angajaţii în Portugalia cu salarii de până la trei ori mai mici

O fabrică din Franţa îşi trimite angajaţii în Portugalia cu salarii de până la trei ori mai mici

Fabrica din Gond-Pontouvre, care produce robinete, urmează să fie închisă până la sfârşitul anului, iar celor nouă angajaţi rămaşi li s-a oferit opţiunea de a se muta în Portugalia. Însă condiţiile financiare sunt ciudate: unora dintre ei li s-au propus salarii de până la trei ori mai mici decât cele actuale.

Hamid Fodil, unul dintre angajaţi, a dezvăluit că i s-a oferit un salariu brut de 830 de euro pe lună în Portugalia, în timp ce în prezent câştigă 1.600 de euro net în Franţa. „Am familie şi viaţă socială în Charente. Această ofertă este doar o prostie”, a declarat el pentru TF1.

Situaţia este la fel de gravă pentru angajaţii cu funcţii superioare. Victor Costa, şef de atelier, a primit o ofertă de 1.200 de euro brut în Portugalia, în timp ce salariul său actual este de aproape 3.000 de euro brut.

Decizia companiei afectează nu doar angajaţii, ci şi comunitatea locală. Marele Angoulême, care deţine spaţiile fabricii, acordase companiei o reducere a chiriei pe zece ani în valoare de 300.000 de euro. Aceşti bani nu vor fi recuperaţi, deoarece nu există obligaţii de rambursare pentru companiile cu mai puţin de 1.000 de angajaţi.

Grupul Presto susţine că propunerile de transfer au fost făcute „exclusiv ca alternative la concedierile obligatorii”.

Cu toate acestea, experţii în dreptul muncii consideră că astfel de practici sunt sortite eşecului. Déborah David, avocat specializat în dreptul muncii, a explicat pentru TF1 că „obligaţia de a oferi locuri de muncă în străinătate a dispărut în 2017, pentru că ne-am dat seama, pe teren, că era absolut inutilă”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].