Grindeanu, despre posibila includere a lui Ponta pe listele PSD: Toţi cei de pe listă vor fi membri PSD
„Eu vă asigur că în momentul în care noi venim cu liste, toţi cei de pe listă vor fi membri PSD”, a spus Grindeanu, despre o posibilă includere a lui Victor Ponta pe listele de parlamentare ale social-democraţilor.
Grindeanu, despre posibila includere a lui Ponta pe listele PSD: Toţi cei de pe listă vor fi membri PSD
Întrebat dacă Victor Ponta se va afla pe listele PSD la alegerile parlamentare, Sorin Grindeanu a spus că listele PSD nu au fost încă definitivate. „Am avut discuţii în weekend, urmează să avem şi altele, să fie lucrurile clare”.
„Eu vă asigur că în momentul în care noi venim cu liste, toţi cei de pe lista vor fi membri PSD”, a mai spus Grindeanu, referitor la posibila includere a lui Victor Ponta, care a fondat Pro România după ce a fost exclus din PSD, dar şi a lui Cristian Popescu Piedone (PUSL) pe listele social-democraţilor.
„Eu v-am rugat să avem răbdare şi să vedem dacă lucrurile sunt cum se speculează sau nu”, a mai spus Grideanu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
PROSPORT.RO
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui tremurând”. S-a aflat acum, după publicarea documentarului despre apucăturile milionarului
CANCAN.RO
Suma colosală plătită de o familie de români pentru o VACANȚĂ în Maldive. Își puteau lua un apartament cu 3 camere în Capitală cu aceeași bani
GANDUL.RO