Preţul petrolului înregistrează cea mai mare creştere săptămânală din ultimii doi ani, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

Preţul petrolului înregistrează cea mai mare creştere săptămânală din ultimii doi ani, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

Preţul unui baril de petrol Brent, petrolul de referinţă la nivel mondial,a ajuns vineri la 78,05 dolari pe baril, în creştere cu peste 8% faţă de vinerea trecută, după o creştere fulminantă de patru zile. Aceasta a marcat cea mai mare creştere săptămânală din ianuarie 2023, notează Financial Times.

Creşterea preţului a venit ca urmare a escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, care a stârnit temeri cu privire la întreruperea violentă a exporturilor într-o regiune care produce o treime din ţiţeiul mondial.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat joi că Israelul a discutat despre lovirea instalaţiilor petroliere iraniene ca represalii pentru un atac iranian cu rachete lansat asupra Israelului în această săptămână.

Vineri, Biden a declarat că Israelul nu a decis încă asupra unui răspuns şi a sugerat că Israelul ar trebui să ia în considerare alte opţiuni, comentarii care au ajutat la diminuarea unei creşteri care a reaprins deja temerile legate de un nou val de inflaţie.

„Dacă aş fi în locul lor, m-aş gândi la alte alternative decât lovirea câmpurilor petroliere”, a declarat Biden.

Republica Islamică exportă 1,7 milioane de barili de petrol pe zi, în principal de la un terminal de pe insula Kharg, la aproximativ 25 km de coasta de sud a ţării.

Analiştii şi comercianţii se tem că Israelul ar putea viza insula Kharg, iar Iranul şi proxy-urile sale ar putea răspunde prin atacarea unor instalaţii energetice din regiune.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].