Ciolacu: CCR trebuie să prezinte rapid motivarea, altfel putem vorbi despre o amplă reformă a Curţii

Ciolacu: CCR trebuie să prezinte rapid motivarea, altfel putem vorbi despre o amplă reformă a Curţii

„Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Şoşoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporţionată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege şi de a fi ales. Rolul principal al CCR este de a apăra candidaţii şi dreptul lor de a fi aleşi, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susţine întotdeauna că funcţiile trebuie câştigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esenţa democraţiei”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Şeful Guvernului a solicitat CCR să prezinte rapid argumentele care au stat la baza deciziei. În caz contrar, se va impune o discuţie serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curţii Constituţionale, a mai transmis Marcel Ciolacu.

„Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri şi aceasta să conţină argumente legale şi constituţionale puternice. Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuţie serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curţii Constituţionale”, a explicat Ciolacu.

Judecătorii Curţii Constituţionale a României au respins sâmbătă candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Practic, Diana Şoşoacă nu poate candida la alegerile prezidenţiale. Decizia este definitivă şi urmează să fie comunicată Biroului Central Electoral.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].