Georgia, SUA. Pasarela unui feribot s-a prăbuşit în apă, cel puţin şapte oameni au murit

Georgia, SUA. Pasarela unui feribot s-a prăbuşit în apă, cel puţin şapte oameni au murit

Cel puţin şapte persoane au murit sâmbătă după ce o porţiune a unei pasarele s-a prăbuşit pe insula Sapelo din Georgia, au anunţat autorităţile locale, potrivit BBC.

Departamentul care operează docul a transmis că minimum 20 de persoane au căzut în apă.

Serviciile de urgenţă au mers la faţa locului şi au declanşat o operaţiune de căutare şi salvare. Mai multe persoane au fost salvate şi au fost transportate la spital. Cauza prăbuşirii pasarelei urmează să fie stabilită. Accesul în zonă a fost restricţionat. Autorităţile au trimis mesaje publice de condoleanţe, inclusiv preşedintele Joe Biden şi guvernatorul statului Georgia, Brian Kemp.

Incidentul a avut loc în timpul unui eveniment public. Este vorba despre un eveniment anual al comunităţii de pe insulă. Comunitatea a fost fondată de foşti sclavi eliberaţi din plantaţiile de pe coasta Georgiei, care s-au stabilit pe insula Sapelo în urma războiului civil din SUA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].