Ion Cristoiu: Cum ne învaţă Stalin să ne preţuim istoria

De Cursul scurt al lui Stalin îşi amintesc, fireşte, puţini români, dintre cei care şi-au făcut şcoala sau cariera pînă în 1960. Doctorii docenţi în comunism ştiu că e vorba de o carte, o biată carte, trasă la noi, în anii stalinismului agresiv, în numeroase ediţii şi tiraje, înfăţişată membrilor de partid şi – nu numai – ca o Carte sfîntă, de care nu te poţi apropia decît cu sufletul curăţit de grelele păcate burghezo-moşiereşti.

În Istoria literaturii proletcultiste, exemplific acest fenomen – transformarea unei cărţi într-un obiect de cult – prin textele literare şi gazetăreşti care făceau mare caz, în vara lui 1949, de realitatea că Lazăr Cernescu, zis şi Lazăr de la Rusca, ţăranul sărac şi activistul asasinat de cei din Munţi, studia cu sîrguinţă Cursul scurt, pe coperta căruia trecuse – cel puţin aşa se vede din reproduceri – precizarea scrisă de mîna lui:

Proprietatea tov. Cernescu Lazăr. Rusca, 1948.

Cursul scurt e varianta prescurtată a unui titlu mai lung, sub care cartea a şi apărut, la editura Partidului Comunist Român între 1944 şi 1948:

„Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice. Curs scurt.

Redactat de o Comisiune a C.C. al P.C. (b) al URSS.

Aprobat de C.C. al P.C. al URSS. 1938“.

Din cîte se vede, Cursul scurt nu e altceva decît o Istorie, chiar dacă de peste 500 de pagini.

O istorie a PCUS, din 1883 pînă în 1938.

La vremea respectivă, Cultul în care se scaldă Cartea îşi avea unul dintre temeiuri în faptul că Istoria era a PCUS.

Acum, însă, judecînd Cursul scurt cu detaşare – atitudine care exclude atît dragostea staliniştilor din anii 1944-1956, cît şi ura anticomuniştilor de după 1989 – vom constata că e vorba, totuşi, de o Istorie.

Istoria unui Partid, desigur, şi nu unul oarecare, ci Partidul bolşevicilor. Totuşi, la o adică, o Istorie cu nimic deosebită de Istoria unei ţări (România, de exemplu), a unui Partid (PNL, la noi) sau a unui fleac (fermoarul de la prohab, de exemplu).

Începînd cu 1939, în URSS, şi cu 1944, în România, în lagărul de democraţie-populară, şi în mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională, se impune ca studiu obligatoriu, atît în şcoală, cît mai ales în organizaţiile de partid, Cursul scurt, altfel zis o Istorie.

De remarcat imediat de inteligenţele agere:

Deşi Cursul scurt trece drept operă a lui Stalin – ceea ce era adevărat, într-un fel, deoarece Stalin supervizase redactarea şi procedase la stilizarea manuscrisului final.

Cursul scurt e o carte de Istorie

De ce o istorie a PCUS trebuie studiată cu creionul în mînă de către toţi comuniştii?

Ne răspunde finalul introducerii:

„Studiul istoriei P.C. (b) al U.R.S.S. ne îmbogăţeşte cu experienţa luptei pentru socialism, dusă de muncitorii şi ţăranii ţării noastre.

Studiul istoriei P.C. (b) al U.R.S.S., studiul istoriei luptei partidului nostru împotriva tuturor duşmanilor marxism-leninismului, împotriva tuturor duşmanilor celor ce muncesc, ne ajută să ne însuşim bolşevismul, ne ascute vigilenţa politică.

Studiul istoriei eroice a partidului bolşevic ne înarmează cu cunoaşterea legilor dezvoltării sociale şi a luptei politice, cu cunoaşterea forţelor motrice ale revoluţiei.

Studiul istoriei P.C. (b) al U.R.S.S. ne întăreşte încrederea în victoria definitivă a marii cauze a partidului lui Lenin – Stalin, în biruinţa comunismului în lumea întreagă.

Cartea aceasta expune pe scurt istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice“.

În anii stalinismului românesc, literatura (văzută ca o propagandă dulce) şi propaganda propriu-zisă înfăţişau drept realitate ceea ce Partidul ar fi vrut să fie realitate.

Sub acest semn, personaje reale (din articolele de gazetă) şi personaje de ficţiune (din proză, poezie, teatru) apăreau ca influenţate radical în viaţa lor cotidiană de studierea istoriei PCUS.

În Lazăr de la Rusca, poemul dedicat de Dan Deşliu lui Lazăr Cernescu, Istoria PCUS. Curs scurt e astfel înfăţişată într-un discurs adresat de poet eroului, mort totuşi:

„Cartea unde-ai învăţat

cum să lupţi înverşunat

împotriva răilor,

pentru-ai tăi, pentru popor.

Cartea unde orice rînd

luminează sîngerînd

şi-n orice slovă din toate

inimă de om viu bate:

armă, flamură şi zid,

Cartea Marelui Partid“.

Să recapitulăm în termenii lumii noastre, lumea de azi.

Potrivit Introducerii, studiul Istoriei PCUS între 1883 şi 1938, studiul unei Istorii, la urma urmei, n-avea drept rezultat îmbogăţirea cunoştinţelor despre un anume trecut, nu-l făcea pe cel care purcedea la studiu un om mai cult cu o carte.

Nu, aşa cum se spune în Introducere şi, mai ales, cum susţineau toate cuvîntările şi textele consacrate Cursului scurt, studiul unei Istorii dădea naştere la convingeri morale şi politice definitorii pentru o personalitate.

Cine studia Istoria PCUS căpăta mai multă experienţă în viaţa sa de fiecare zi, devenea mult mai vigilent politic şi, mai ales, mult mai încrezător în destinul triumfal al socialismului.

Oricît ar părea de ciudat, Stalin se contura astfel drept unul dintre cei mai mari iubitori de Istorie, din destinul Omenirii.

Să propagi, la nivelul a sute de milioane de cetăţeni, teza că studierea trecutului (fie acesta al PCUS) te transformă în chip spectaculos, înseamnă a cultiva teza potrivit căreia studiul Istoriei are o valoare educativă ieşită din comun.

Fireşte, Stalin înfăţişa ca avînd efecte deosebite asupra formării comunistului studiul Istoriei PCUS, al Istoriei Partidului.

Cîţi politicieni ai României de azi au încercat să ne convingă, măcar într-un interviu, că studiul Istoriei României ne face mai patrioţi, mai români sau chiar mai cinstiţi?!

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro