Fals medic estetician în Timişoara: a făcut intervenţii de estetică, remodelare şi întreţinere

Fals medic estetician în Timişoara: a făcut intervenţii de estetică, remodelare şi întreţinere

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, au pus în executare, marţi, două mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Timiş, în municipiul Timişoara, la domiciliul şi cabinetul unei femei cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii.

Din cercetările desfăşurate a reieşit faptul că femeia din Timişoara ar fi exercitat profesia de medic, efectuând intervenţii de estetică, remodelare şi întreţinere corporală, fără a fi autorizată în acest sens.

„În fapt, într-un spaţiu neautorizat şi neadecvat, aceasta ar fi efectuat tratamente de rejuvenare cu fillere (acid hialuronic), toxină botulinică (botox), mezoterapie, topire de grăsime cu diferite substanţe speciale, pentru care legea prevede calitatea de medic cumulată cu o competenţă specială recunoscută, femeia neavând absolvită nicio facultate de medicină şi nefiind activă în niciun colegiu al medicilor din România”, transmite Poliţia Timiş.

Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea a două percheziţii, la domiciliul şi un presupus cabinet medical al femeii, din Timişoara.

În urma activităţilor desfăşurate marţi de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au fost ridicate mostre de instrumentar medical şi substanţe specifice intervenţiilor estetice cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].