Încă un angajat din penitenciare, confirmat cu COVID

„Vă informăm că un al doilea angajat al Penitenciarului Iaşi a fost confirmat pozitiv, astăzi (vineri-n.r.), la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Poliţistul de penitenciare a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul operativ, cu purtarea echipamentului de protecţie”, a transmis ANP, care anunţase anterior un caz similar.

Primele verificări nu indică o sursă comună de infectare, susţin reprezentanţii Administraţiei.

Tot vineri, ANP a anunţat că a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID şi un angajat al Centrului de Detenţie Brăila-Tichileşti. Acesta a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul reintegrare socială, cu purtarea echipamentului de protecţie.

„Amintim faptul că activităţile de reintegrare socială se realizează, în acest context epidemiologic, cu respectarea distanţei de siguranţă şi cu portul obligatoriu al echipamentului de protecţie, atât de către angajaţi, cât şi de către persoanele custodiate. Totodată, demersurile se realizează în grupuri restrânse şi au o durată diminuată. Administraţia Centrului a procedat la informarea Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, ancheta epidemiologică fiind în curs”, a transmis ANP.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].