Volkswagen investeşte cinci miliarde într-un parteneriat cu Rivian, un producător american de SUV-uri electrice

Asocierea cu producătorul de SUV-uri electrice vine în contextul în care Volkswagen încearcă să îşi consolideze oferta de produse electrice în faţa concurenţei acerbe din partea Tesla şi a rivalilor chinezi. Cariad, dezvoltatorul intern de software al VW, nu a reuşit să livreze produsele la timp, întârziind lansarea noilor modele.

În urma acordului privind o societate mixtă 50/50, Volkswagen va primi “acces imediat” la software-ul pentru vehicule electrice al Rivian, pe care îl va putea utiliza pe propriile sale automobile. Investiţia în Rivian şi în întreprinderea comună se ridică la 2 miliarde de dolari în 2024 şi până la 5 miliarde de dolari până în 2026, notează Financial Times.

Volkswagen şi-a accelerat concentrarea pe vehiculele electrice, anunţând săptămâna trecută că a făcut ChatGPT al OpenAI disponibil în toate modelele de ID electrice prin intermediul asistentului său vocal.

SUV-urile electrice ale Rivian sunt produse premium, cu preţuri de vânzare de aproximativ 70.000 de dolari. Compania a pierdut peste 1,4 miliarde de dolari în primul trimestru din 2024, pierzând peste 38.000 de dolari per vehicul.

Rivian a mai încercat parteneriate cu producători auto consacraţi în trecut. În noiembrie 2021, a renunţat la planurile de a dezvolta vehicule electrice împreună cu Ford. Iar în decembrie 2022, a renunţat la un acord de a construi vehicule electrice cu Mercedes-Benz.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].