Germania avertizează că dacă Ucraina pierde războiul, Moldova ar putea fi următoarea ţintă a Rusiei

Germania avertizează că dacă Ucraina pierde războiul, Moldova ar putea fi următoarea ţintă a Rusiei

„Tot ceea ce facem pentru a sprijini Ucraina înseamnă, de asemenea, încurajarea stabilizării în ceea ce priveşte Moldova”, a declarat Annalena Baerbock, potrivit Reuters. „Este clar care este cea mai mare îngrijorare a oamenilor de aici: că, dacă Ucraina cade, Moldova este următoarea ţară la rând”.

Baerbock efectuează o vizită la Chişinău pentru Platforma de Parteneriat pentru Republica Moldova, iniţiată de România, Germania şi Franţa.

Germania, unul dintre principalii susţinători militari ai Kievului, a iniţiat platforma după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, prezentând-o ca parte a eforturilor mai ample de a stabiliza economia Moldovei şi de a o proteja de dezinformarea rusă.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara se confruntă în continuare cu provocări serioase şi a îndemnat partenerii să îşi sporească sprijinul.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pe care l-am condamnat din prima zi, a cauzat daune enorme economiei noastre”, a declarat Maia Sandu.

„Incertitudinea cauzată de război continuă să împiedice serios dezvoltarea noastră economică şi va continua să o împiedice atâta timp cât războiul va dura”, a adăugat preşedinta Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].