Ciolacu: Suntem primul stat european care avem un deficit bazat în primul rând pe investiţii

Ciolacu: Suntem primul stat european care avem un deficit bazat în primul rând pe investiţii

El a anunţat că deficitul bugetar prognozat pe 2024 va creşte de la 5% la 6,9%, dar a asigurat că acest lucru este „sustenabil”, având în vedere că 84% din deficit este direcţionat către investiţii. Premierul a afirmat că „suntem primul stat european care avem un deficit bazat în primul rând pe investiţii”, comparând România cu ţări precum Italia, Germania şi Franţa, şi a subliniat că sustenabilitatea provine din faptul că „nu aducem bani de pe consum, ci de pe investiţii”.

Ciolacu a menţionat importanţa menţinerii unei marje de consum limitate şi a explicat cum funcţionează procesul de alocare a fondurilor: „Statul, întâi virează banii domnului Grindeanu (ministerului), acesta îi dă la companii, companiile ne termină autostrăzile pe care le aşteptăm de 30 de ani şi cu o întârziere de o lună, două, se întorc în impozite la stat”.

Premierul a evidenţiat impactul pozitiv al investiţiilor în infrastructură asupra economiei, afirmând că acestea se multiplică cu un factor de până la 8: „Ai băgat un euro, se întorc 6, 7 sau 8 euro.”

Ciolacu a explicat că banii necesari pentru aceste investiţii vor proveni din creşterea veniturilor şi din împrumuturi pentru cofinanţări, menţionând că pentru autostrăzi s-a ajuns la o cofinanţare de 60%, cu fonduri din PNNR şi din bugetul de stat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].