Lloyd Austin: SUA au interceptat mai multe rachete lansate de Iran către Israel

Lloyd Austin: SUA au interceptat mai multe rachete lansate de Iran către Israel

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că „forţele americane din Orientul Mijlociu au interceptat mai multe rachete lansate de Iran către Israel” şi că SUA şi-au îndeplinit „angajamentul de a colabora cu Israelul în apărarea sa”, potrivit haaretz.com.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a vorbit cu omologul său israelian, la câteva ore după atacul cu rachete al Iranului asupra Israelului.

Lloyd Austin a condamnat atacul, despre care afirmă că a fost „un act revoltător de agresiune al Iranului” şi a cerut Iranului „să stopeze orice alte atacuri”.

Austin a adăugat că este „profund mândru de priceperea şi curajul trupelor americane care au ajutat astăzi să salveze vieţi din atacul Iranului şi care continuă să susţină apărarea Israelului şi să prevină extinderea conflictului sau escaladarea”.

El precizează că forţele SUA rămân în poziţie pentru proteja trupele americane şi partenerii din Orientul Mijlociu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].