Fugar Most Wanted, adus în ţară din Germania. Era condamnat pentru omor deosebit de grav
Un fugar din categoria Most Wanted, condamnat la 20 de ani de închisoare în România, a fost adus în ţară din Germania. Aceasta a mai fost prins în Germania în 2016, dar predarea i-a fost refuzată.
Fugar Most Wanted, adus în ţară din Germania. Era condamnat pentru omor deosebit de grav
Potrivit Alinei Gorghiu, ministrul Justiţiei, este vorba de Romică Fleican, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav şi tâlhărie.
„A reuşit să fugă şi să se ascundă mai mulţi ani. În 2016, a fost găsit în Germania. Atunci predarea a fost refuzată invocându-se condiţiile din penitenciarele din România. Anul acesta a fost arestat din nou, tot în Germania. De data aceasta predarea a fost încuviinţată. O dovadă clară că sunt îmbunătăţiri vizibile în condiţiile de detenţie din penitenciarele româneşti”, susţine Alina Gorghiu.
În acest an, 618 fugari au fost aduşi în ţară, dintre care 142 din Germania. „Este a doua ţară ca număr de predări”, adaugă ministrul Justiţiei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
PROSPORT.RO
Delia Matache reacționează după derapajul Andrei Măruță: „Ești…” + Mesajul ei GENIAL pentru fanii care cred că umilesc artiștii
CANCAN.RO
Un ieșean a cumpărat o salată de ardei capia copt, din LIDL, la doar 3.99 lei. Ireal ce era înăuntru, de fapt
GANDUL.RO