USR Bucureşti sprijină referendumul lui Nicuşor Dan

USR Bucureşti sprijină referendumul lui Nicuşor Dan

„USR a fost alături de Nicuşor Dan timp de patru ani în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi îl sprijinim în continuare în toate demersurile sale. Este primarul care a câştigat pentru a doua oară consecutiv încrederea bucureştenilor, iar acum este momentul pentru reforme structurale necesare pentru viitorul Capitalei. Dacă PSD-ul va controla întreaga putere, România riscă să devină un stat mafiot. Este esenţial ca Bucureştiul să fie condus unitar, fără conflicte de competenţă între Primăria Generală şi primăriile de sector”, a declarat Vlad Voiculescu, preşedintele USR Bucureşti.

Potrivit USR Bucureşti, referendumul reprezintă „primul pas către o reformă mai amplă, care va aduce beneficii concrete bucureştenilor: autorizaţiile de construire să fie emise doar de Primăria Capitalei, pentru o mai bună coordonare urbanistică, iar repartizarea fondurilor între Primăria Generală şi primăriile de sector să fie gestionată de Consiliul General, asigurând o alocare echitabilă şi eficientă a resurselor”.

„Consultarea directă a bucureştenilor este crucială. Prin acest referendum şi reformele propuse, ne dorim să eliminăm conflictele de competenţă şi să construim o administraţie locală unică. Astfel, Bucureştiul va avea parte de o dezvoltare unitară şi finanţarea proiectelor esenţiale pentru Capitală va deveni o prioritate”, a concluzionat Vlad Voiculescu.

Primarul general Nicuşor Dan anunţa, marţi, că a convocat şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) pentru data de 21 octombrie, pentru două proiecte privind referendumul din Capitală.

Şedinţa CGMB a fost convocată de primarul general pentru luni, 21 octombrie, de la ora 10.00. Pe Ordinea de Zi se regăsesc cele două proiecte privind consultarea cetăţenilor Bucureştiului prin referendum.

„Dacă aceste hotărâri vor fi aprobate de consilierii generali, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Cele două întrebări la care îi invit pe bucureşteni să se pronunţe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele: 1.⁠ ⁠Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti? 2.⁠ ⁠Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”, spune, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].