3 milioane de euro din banii Bisericii Catolice, spălaţi prin intermediul unor cluburi de noapte

3 milioane de euro din banii Bisericii Catolice, spălaţi prin intermediul unor cluburi de noapte

Autorităţile elene au blocat conturile bancare şi activele a cinci patroni de cluburi de noapte, suspectaţi de spălarea unor fonduri aparţinând Bisericii Catolice din Grecia, scrie Reuters.

Imaginea articolului 3 milioane de euro din banii Bisericii Catolice, spălaţi prin intermediul unor cluburi de noapte

3 milioane de euro din banii Bisericii Catolice, spălaţi prin intermediul unor cluburi de noapte

Autorităţile din Grecia au început o investigaţie amplă privind presupusa spălare de bani realizată de cinci patroni de cafenele şi cluburi de noapte, suspectaţi că ar fi primit fonduri din conturile Bisericii Catolice.

Conform unui oficial grec, Autoritatea de Combatere a Spălării Banilor din Grecia a descoperit că mai bine de 3 milioane de euro au fost transferate de la fondurile bisericii în cinci conturi bancare deţinute de aceşti afacerişti, majoritatea activi în zona Peloponezului.

Investigaţia, desfăşurată pe parcursul mai multor luni, a inclus analizarea unor transferuri recente suspecte, ultimul dintre acestea fiind realizat cu doar câteva zile în urmă. Agenţia de Ştiri din Atena a relatat că dosarul complet a fost înaintat unui procuror care urmează să deschidă o anchetă oficială.

Sfântul Sinod al Bisericii Catolice din Grecia a declarat că nu a primit încă o informare oficială despre acest caz şi că va face comentarii după ce va fi informat de autorităţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].