Marile publicaţii din SUA îi cer lui Biden să se retragă din cursa pentru prezidenţiale: „Acesta nu este un gând partizan, este unul patriotic”

Prestaţia ,,dezastruoasă” a preşedintelui Joe Biden în cadrul primei dezbateri cu Donald Trump în cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA a creat agitaţie nu doar în rândul democraţilor, ci şi al marilor instituţii media din SUA.

Washington Post, Wall Street Journal şi New York Times au transmis, prin intermediul unor articole semnate de boardurile editoriale, că Joe Biden ar trebui să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale, pentru a evita pericolul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.

New York Times, mesaj explicit în privinţa lui Biden

Publicaţia New York Times a fost cea care a cerut explicit ca Biden să renunţe la cursa pentru Casa Albă încă din titlu: „Pentru binele ţării sale, preşedintele Biden trebuie să se retragă din cursă”.

„Preşedintele Biden a declarat că el este candidatul cu cele mai mari şanse de a face faţă acestei ameninţări a tiraniei şi de a o învinge. Cu toate acestea, nu se poate aştepta ca alegătorii să ignore ceea ce a fost în schimb clar de văzut (la dezbatere – n.r.): Domnul Biden nu mai este omul care era acum patru ani”, se arată în textul editorial.

În cadrul articolului semnat de echipa editorială, New York Times punctează dificultăţile pe care Joe Biden le-a avut în cadrul dezbaterii, dar şi faptul că alţi candidaţi democraţi ar fi mai potriviţi pentru funcţia de preşedinte.

„Cel mai mare serviciu public pe care domnul Biden îl poate face acum este să anunţe că nu va continua să candideze pentru realegere”, se arată în articol.

Washington Post atrage atenţia asupra performanţei lui pe fondul vârstei înaintate

Articolul semnat de boardul editorial al publicaţiei Washington Post merge mai mult în direcţia reflecţiei pe care Joe Biden ar trebui să o facă asupra prestaţiei sale de la dezbatere.

„Prestaţia sa calamitoasă la dezbaterea de joi ridică semne de întrebare legitime cu privire la capacitatea sa de a rezista încă patru ani în cea mai dificilă funcţie din lume. (…) Domnul Biden se află în faţa unei decizii personale, dar şi a uneia prezidenţiale: Ce ar fi cel mai bine pentru ţară, indiferent de sentimentele sale personale?”, se menţionează în articol.

Publicaţia atrage atenţia şi asupra faptului că dacă Joe Biden ar rămâne în cursă, americanii s-ar confruntra cu consecinţele unui al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă. În plus, afirmaţiile mincinoase lansate de Donald Trump în cadrul dezbaterii nu au fost contracarate de Biden, iar „pentru a face un caz credibil împotriva domnului Trump este nevoie de un adversar viguros”.

Wall Street Journal face apel la democraţi pentru prioritizarea binelui ţării

Cea de-a treia publicaţie americană, Wall Street Journal, a subliniat în articolul său că Joe Biden a pierdut dezbaterea încă din primele 10 minute, din cauza incoerenţei ideilor care erau, uneori, lăsate neterminate.

„Prestaţia preşedintelui Biden la dezbaterea de joi seară a arătat prea clar că nu este în stare să servească încă patru ani în funcţie. Pentru binele ţării, mai mult chiar decât al partidului lor, democraţii trebuie să se gândească bine dacă trebuie să-l înlocuiască în fruntea listei lor. Acesta nu este un gând partizan; este unul patriotic”, este poziţia boardului editorial.

Dezbaterea pentru alegerile prezidenţiale din SUA, care a avut loc între preşedintele Joe Biden şi contracandidatul său republican, Donald Trump, a avut loc pe 27 iunie la postul CNN.

Unii analişti politici au afirmat pentru BBC şi CNN că prestaţia preşedintelui american a fost una slabă, care i-a oferit un avantaj lui Trump şi care a generat panică în rândul democraţilor cu privire la şansele lui Biden de a obţine a doua victorie în faţa republicanului Trump.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].