Drumeţii şi expoziţii vineri cu ocazia aniversării a 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului

Drumeţii şi expoziţii vineri cu ocazia aniversării a 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului

Potrivit CJ Sibiu, între orele 9.00 şi 17.00 va fi organizată o drumeţie aniversară pe traseul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac, avându-l ca ghid pe Radu Zaharie.

De la ora 11.00 se va deschide o expoziţie de acuarelă, realizată de muzeograful Adrian Stoia, care ilustrează maşini care au străbătut Transfăgărăşanul şi utilaje folosite la construcţia drumului, găzduită în Pavilionul Muzeal Multicultural din Muzeul Astra. În parcarea de la intrarea principală în Muzeul Astra va găzdui, între orele 11.00 şi 16.00 o expoziţie de maşini de epocă „Maşini care au traversat munţii. Autoturismele Dacia vor face un tur prin muzeu, pentru a oferi vizitatorilor posibilitatea să se bucure de sesiuni foto.

Între orele 17.00 şi 18.30 este programată dezbaterea „Transfăgărăşan 50 de ani de la inaugurare”, la Biblioteca Astra, iar între orele 19.00 şi 20.30 este programat concertul „Opera È Passione”, susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului Cătălin Toropoc, alături de solişti: Ştefan Cazacu – violoncel, Mădălina Bourceanu – soprană, Adelina Cociobanu – mezzosoprană, Andrei Manea – tenor, David Pogana – bariton.

La ora 19.00 va fi deschisă expoziţia „Construcţia Transfăgărăşanului” cu fotografii de arhivă din timpul lucrărilor de construcţie a Transfăgărăşanului.

CJ Sibiu transmite că în 20 septembrie se împlinesc 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului. Drumul are o lungime de 151 de km, din care 91 km, cei mai dificili, au fost executaţi de Armată, în 4 ani şi jumătate, şi este situat la altitudinea maximă de 2.040 metri, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase drumuri montane din lume.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].