PSD: Nicio creştere de taxe în 2025 şi reducerea impozitării pentru salarii mici şi medii

PSD: Nicio creştere de taxe în 2025 şi reducerea impozitării pentru salarii mici şi medii

„Concluzia comună a consultărilor dintre Partidul Social Democrat şi reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor este că România nu îşi permite creşteri de taxe în intervalul următor, iar soluţiile cele mai importante pentru susţinerea economiei naţionale trebuie să vizeze încurajarea muncii, creşterea productivităţii şi reducerea poverii fiscale în special la nivelul salariaţilor cu venituri mici şi medii.
Soluţiile de guvernare pentru dezvoltarea economică şi echilibrarea bugetară pe termen mediu şi lung trebuie să pună accentul pe stimularea investiţiilor şi a activităţilor economice din România, concomitent cu întărirea disciplinei fiscale şi creşterea gradului de conformare din partea contribuabililor”, transmite PSD într-un comunicat de presă.

Sindicatele şi patronatele vor trimite în perioada următoare propunerile scrise, care vor fi luate în considerare în elaborarea Programului de guvernare propus de PSD pentru legislatura 2025-2028.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].