MApN: Fragmente de dronă găsite în zona canalului Litcov, la un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe
Poliţia de Frontieră a informat Ministerul Apărării Naţionale, vineri, cu privire la existenţa unor fragmente de dronă în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe.
O echipă de specialişti din MApN, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne a cercetat, vineri, perimetrul indicat.
Astfel, echipa a ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale.
MApN menţionează că zona cercetată se află într-un spaţiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură.
„Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, arată MApN.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
PROSPORT.RO
Reacția Ancăi Țurcașiu la eliminarea „amicei” Selina de la Asia Express. Gestul care a dat-o de gol
GANDUL.RO