Benjamin Netanyahu după uciderea liderului Hamas: Răul a suferit o lovitură grea

Benjamin Netanyahu după uciderea liderului Hamas: Răul a suferit o lovitură grea

Într-o declaraţie în urma confirmării morţii lui Yahya Sinwar, prim-ministrul israelian a afirmat că Israelul a făcut „ceea ce am promis că va face” prin uciderea liderului Hamas.

„Astăzi, răul a suferit o lovitură grea, dar sarcina care ne stă în faţă nu este încă finalizată”, a spus el, confirm Sky News.

Adresându-se familiilor ostaticilor, Netanyahu a declarat că a fost un „moment important în război”.

„Vom continua cu toată puterea noastră până la întoarcerea acasă a tuturor celor dragi vouă, care sunt cei dragi nouă”, a spus el, numind această misiune „cel mai înalt angajament” al său.

El a avut, de asemenea, un mesaj pentru locuitorii din Gaza, spunând: „Sinwar v-a ruinat viaţa. El v-a spus că este un leu, dar în realitate se ascundea într-o vizuină întunecată – şi a fost ucis când a fugit panicat de soldaţii noştri”.

El a numit moartea lui Sinwar un „reper important în declinul regimului malefic al Hamas”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].