Ciolacu: Generăm un impuls major pentru reindustrializarea economiei

Ciolacu: Generăm un impuls major pentru reindustrializarea economiei

„Am decis ieri (marţi – n.r.), în cadrul reuniunii coaliţiei de guvernare, să consolidăm modelul de dezvoltare economică bazat pe investiţii. Sub coordonarea dlui vicepremier Marian Neacşu, miniştrii Finanţelor şi Economiei au lucrat la un pachet de măsuri prin care generăm un impuls major pentru reindustrializarea economiei. Astfel, putem lansa astăzi Planul Naţional pentru Marea Industrie. Este cel mai important pachet economic de susţinere a economiei, de circa 2 miliarde de euro, axat pe trei mari piloni”, spune, la începutul şedinţei de Guvern, Marcel Ciolacu.

Primul este Schema de Sprijin pentru Investiţiile Strategice în industria de prelucrare, cu un buget de peste 500 milioane euro.

„Acordăm facilităţi fiscale investiţiilor de peste 150 milioane euro, ce creează peste 250 de locuri de muncă în regiuni unde PIB-ul pe locuitor este sub media naţională”, adaugă premierul.

Al doilea pilon, precizeaă el, este Programul Naţional de Sprijin pentru Marea Industrie din România.

„Este o schemă de ajutor de stat de 1 miliard euro pentru mari companii. Vor primi un sprijin de până la 100 milioane euro per beneficiar. Acele companii ce derulează investiţii capabile să reducă emisiile directe de gaze cu efect de seră, respectiv consumul de energie. Sursa de finanţare este din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. A treia componentă a planului înseamnă o schemă de ajutor de stat de 250 de milioane de euro pentru companii care propun investiţii în producţia de materii prime industriale – ţevi, profile, bare, aluminiu sau cupru”, încheie Ciolacu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].