SUA şi G7 au avertizat Israelul să nu atace instalaţiile nucleare iraniene şi cele petroliere. De ce se tem marile puteri occidentale

SUA şi G7 au avertizat Israelul să nu atace instalaţiile nucleare iraniene şi cele petroliere. De ce se tem marile puteri occidentale

SUA  şi marile puteri occidentale au avertizat Israelul să nu atace instalaţiile nucleare şi cele petroliere ale Iranului, în încercarea de a împiedica escaladarea tensiunilor dintre Israel şi Iran, scrie Financial Times.

Washingtonul a precizat că sprijină dreptul Israelului de a răspunde militar la atacul cu rachete de marţi lansat de Teheran şi are convorbiri frecvente cu oficialii israelieni, care îşi planifică următoarea mişcare, relevă sursa citată.

Cu toate acestea, oficialii americani recunosc că influenţa lor asupra Israelului ar putea fi limitată şi se tem că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu va ţine cont de părerea Casei Albe.

Israelul cântăreşte mai multe opţiuni de răspuns pentru a riposta împotriva Iranului, inclusiv atacuri asupra lansatoarelor de rachete sau asupra infrastructurii petroliere.

În cursul nopţii de marţi, Iranul a lansat un atac asupra Israelului ca răspuns la asasinarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah. Atacul a fost considerat mai amplu decât cel din luna aprilie, având de două ori mai multe rachete balistice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].