China anunţă că a extins acordul cu Vaticanul privind episcopii
China anunţă că a extins acordul cu Vaticanul privind episcopii
China şi Vaticanul au convenit să prelungească înţelegerea privind numirea episcopilor în China pentru o perioadă mai lungă de patru ani, a declarat, marţi, Lin Jian, un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe, potrivit Reuters.
Cele două părţi vor continua să poarte discuţii şi să avanseze în îmbunătăţirea relaţiilor, a declarat Lin Jian într-un briefing de presă. Vaticanul nu a confirmat informaţia.
Acordul dintre Vatican şi guvernul de la Beijing a fost încheiat în 2018 şi de atunci a fost prelungit din doi în doi ani. Acordul le oferă oficialilor chinezi o contribuţie cu privire la numirile de episcopi făcute în China de Papa Francisc.
Documentul urmăreşte să atenueze tensiunile din China dintre o comunitate catolica loială papei şi biserica catolică susţinută de stat.
Luna trecută, la sfârşitul unui turneu în Asia de Sud-Est şi Oceania Papa a spus că rezultatele acordului din 2018 „sunt bune”.
„Sunt mulţumit de dialogul cu China. Lucrăm cu bunăvoinţă”, a spus pontiful.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
FOTO. Face bani din onlyfans după ce a dezvăluit că o colegă are relații intime cu un șef al ei
PROSPORT.RO
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta soție a artistului apare…
CANCAN.RO
Ce au ajuns sa facă pentru bani Mihai Găinușă și Oana Paraschiv. Au rămas șomeri după Asia Express
GANDUL.RO